Fericirea…nu are gust, nici forma, nici miros…nu stim cum arata, nu o putem cuantifica, nu este palpabila…si totusi o cautam, o simtim, o afirmam si ne agatam de ea ca niste naufragiati de o scandura intr-o mare furibunda…
Ne devine un tel, ne-o dorim cu disperare atunci cand n-o avem…iar cand o avem, cum ne dam seama? Este intr-adevar Ea sau un surogat? Sau ne amagim singuri ca suntem fericiti atunci cand ne incearca o bucurie de moment?
Este fericirea zambetul pe care prima zi de primavara ti-l smulge fara sa vrei, in plina strada, cand in sfarsit ti-ai ridicat pleoapele obosite de atata gri si vezi albastrul cerului si verdele crud? Atunci cand simti pe piele razele plapande ale soarelui, cand vantul cald iti sopteste : ”trezeste-te, este o noua zi…”
Este fericirea ceea ce simti cand auzi un multumesc, cand vezi zambetul din ochii celuilalt, si stii ca o parte infima din acel zambet esti tu? Sau fericirea consta in a-i veghea somnul celui iubit, a-i simti respiratia langa pieptul tau si linistea din suflet? Este fericirea stolul de fluturi din stomac, emotia a ce urmeaza sa se intample, sau ceea ce simti cand iubesti ca un nebun, fara tine, fara limite?
Sau clipa in care poti sa uiti de toate, de tine, de haosul din viata ta, de regrete, de temeri si de amintiri? Acea pretioasa clipa a prezentului, fara asteptari, fara consecinte, in care savurezi o cafea pe o terasa, privind lumea din jur ca intr-un film mut, rupt de toate si de tot, acea pretioasa clipa care este doar a ta?
Poate fericirea inseamna doar lipsa nefericirii. Acele momentele in care nu esti cazut in genunchi simtind ca timpul a stat in loc, si singura dimensiune pe care o percepi este durerea… acele momente in care lacrimile ti-au secat, in care resemnarea ti se asterne in suflet ca o mult asteptata moleseala , in care poti ridica iar fruntea si spune “fie ce-a fi”?
Poate ca fericirea difera in functie de universul fiecaruia… Atunci cand tot ce cunosti e disperare, fericirea poate insemna momentele de calm intre doua furtuni…Iar cand ti se pare ca ai totul, oare mai poti gasi ceva care sa te faca fericit?
Poate ca fericirea este suma miilor de bucurii de moment ce te inconjoara ca o mare de fulgi de zapada, fiecare perfect in felul lui, fiecare topindu-se pe masura ce te atinge, facand loc altuia si altuia si altuia… si poate, pierzandu-te in a le savura efemera existenta, uiti de nevoia disperata de a gasi “fericirea”, de a fi “fericit”, si te lasi liber sa simti ceea ce ti se intampla, cu bune si rele, cu sperante si dezamagiri, cu zambete si lacrimi…
Poate asta e fericirea…pur si simplu sa fii.
